You are currently browsing the monthly archive for ianuarie 2009.
In “Scrisori catre fiul meu”, Gabriel Liiceanu aminteste de teoria lui Noica privind “fatalismul binelui”: oricum s-ar “deznoda” o situatie, rezultatul nu poate fi decat bun.
“Orice rau se topea si se transforma in opusul lui, daca stiai sa-l privesti cu bunavointa sau cu un alt tip de privire decat judecata comuna” .
Cred in acest fatalism al binelui, pentru ca cele ce se intampla sa aiba un sens.
Imi doream ceva. Din timiditate, reuseam mereu sa raman cu dorinta, dar fara nimic concret.
Acum, datorita unui prieten, pot sa fac ceva concret in privinta asta. Si mi-e teama. Pentru ca ar trebui sa-mi asum riscul de a fi respinsa.
Sunt sigura ca daca nu fac ceva concret, voi regreta. Pe de alta parte, sunt sanse mari ca si daca fac ceva sa regret.
To dare or not to dare? This is the question.
Senzatia de a fi cu oameni reali. Mai vreau.
Amintiri din alta viata; astazi ar fi trebuit sa fiu la ziua unui prieten, care nu mai e prieten.
Uneori mai citesc si non-fictiune, ca sa nu uit complet pe ce lume traiesc. Asa ca am dat peste “Inteligenta esuata. Teoria si practica prostiei” de Jose Antonio Marina, si mi-am dat seama ca mai bine ma limitam la fictiune. Acum am inceput sa am dubii serioase in privinta a ceea ce inseamna inteligenta.
Esecurile inteligentei, dupa autor, sunt nenumarate: incepand de la prejudecata, superstitie, fanatism, care sunt esecuri cognitive, trecand prin cele afective, de limbaj si de vointa, si terminand, la o scara mai larga, cu esecurile societatii. Cartea nu ofera solutii (probabil ca nici nu exista) ci doar urmareste sa arate de ce fiecare din cele enumerate reprezinta un esec.
Concluzia care mi-a placut mie : “Inteligenta esuata naste doua fiice teribile: nefericirea, care poate fi evitata, si rautatea, care adauga, inevitabil, mai multa nefericire nefericirii.”
Am citit “Alexis Zorba”, de Nikos Kazantzakis. As fi vrut sa scriu despre carte cate ceva, dar adevarul e ca am ramas cu un disconfort dupa ce am terminat ultima pagina. E disconfortul celui care a trait prea putin in viata si prea mult in carti. Asa ca asta e tot ce spun: sper sa invat, putin cate putin, sa traiesc mai mult prezentul.
Am vazut si un film-poveste, “Stardust”, care l-a incantat pe copilul din mine. Si un pic si pe adultul care e cam bolnav momentan (sau doar se preface ca sa primeasca atentie).
Traiesc. Respir. Dansez. Ma joc. Simt. Mai si doare. Imi vine sa fug. Dar stau.
Sunt mai vie decat am fost in ultimul an jumatate, an in care am trait cu frica de a nu se rupe iluzia calduroasa si pufoasa pe care mi-o construisem.
E bine.
Maraton de filme in ultimul timp. Am vazut: 21 Grams, The last kiss, Hors de prix si inca unul, al carui titlu nici nu mi-l mai amintesc. Mai am cateva care-si asteapta randul, dintre care cel mai important e Requiem for a dream.
Citesc “Alexis Zorba”, carte de care am auzit intamplator pe un alt blog. Am vazut si filmul, dar a trecut destul de mult timp de atunci ca sa nu-mi strice placerea de a citi.
Incerc sa-mi stabilesc si eu niste directii pentru anul care a inceput, dar pana acum singurul lucru care mi-e clar e ca o sa fie un plin de surprize. Asa ca ce rost are sa stric surprizele facandu-mi planuri?
Pe de alta parte, nici bilantul pe 2008 nu mi l-am facut. Dar stiu ca a fost un an bun, in ciuda aparentelor.
