You are currently browsing the category archive for the 'ce mai citesc' category.
Am terminat de citit “Eva Luna”, de Isabel Allende. Imi pare bine ca am descoperit-o, imi aduce aminte de Garcia Marquez. Realism magic, dupa cum citesc in descriere (si imi place mult si gandul ca iata, realul poate sa fie si magic, dupa cum am crezut mereu). E aceeasi senzatie de a citi o poveste pe care am avut-o cand am pus mana prima data pe “Un vec de singuratate” . De tinut minte: povestind, poti supravietui insuportabilului.
A venit randul lui Kurt Vonnegut, cu “Planeta maimutelor”. Tuturor pare sa le placa , asa ca mai fac o incercare, dupa “Galapagos” pe care cred ca nici nu am terminat-o.
” A fi creat – spune teologia- e a fi doar pe jumatate. Ti se da un chip, dar ti se cere sa obtii ceva in plus: asemanarea cu modelul de care perechea originara s-a indepartat. Nu poti ramane cu ceea ce ti-e dat, nu poti ingropa talantul primit. Datul (mai exact “darul”, die Gabe) iti este prilej, sarcina (Aufgabe), punct de pornire pentru o continuare libera a modelarii de sine. Esti ceea ce stii sa-ti adaugi.”
“Daca totusi vorbim de o diversiune a departelui, e pentru ca departele poate pustii, uneori, intervalul care ne desparte de el. Absorbiti de tinta, tutelati de prestigiul si de seductia departelui, sfarsim prin a nu mai pricepe lucurile care ne sunt aproape. Aproapele ne devine strain. (…) Contempli “departele” legii morale si nu te poti adapta la “aproapele” unei imprejurari date. (…) Cultivi sublimul sau abisul si ratezi intalniea cu imediatul.”
Andrei Plesu, “Despre ingeri”
Inceputul primaverii e numai bun pentru cateva cumparaturi:
Jonathan Coe – “Cercul inchis”
Sasa Stanisic-”Cum repara soldatul gramofonul”
Mircea Mihaies – “Viata, patimile si cantecele lui Leonard Cohen”
Virginia Woolf – “The waves”
Patru carti noi si o dilema: pe care sa o citesc mai intai? 
Cred ca vor fi Virginia Woolf si Leonard Cohen in paralel.
Recitesc, dupa ceva timp (cred ca vreo 6 ani), Spovedanie neterminata – Gena Geamanu. Senzatie atat de diferita de Jurnalul lui Steinhardt. In orice etapa a vietii mele as fi, Steinhardt e egal, ma incarca cu aceeasi energie de a visa, de a crede, de a reincerca. Distileaza tot ce e rau si preface necazul in lumina.
Cartea Genei Geamanu in schimb ma invaluie , ma zguduie cu totul altfel decat o facea acum ceva ani, ma taraste prin cele mai intunecate colturi din mine, si ma lasa apoi pe mine sa ies singura la suprafata. Senzatia de a primi o lovitura.
“Este un lucru ciudat sa descoperi ca esti iubit, cand tu stii ca in tine nu exista nimic sa fie iubit, afara de un parinte sau de Dumnezeu.
…
Noi nu suntem ai nimanui, nici macar ai nostri.
…
Ne aflam in acelasi desert, cautand probabil aceleasi ochiuri de apa, ascunse privirii, si eram mereu singuri.
…
Credinta s-a prins de mine ca o boala molipsitoare. Credinta s-a abatut asupra mea la fel ca dragostea.”
Lecturi de demult: Graham Greene, Sfarsitul unei iubiri
In “Scrisori catre fiul meu”, Gabriel Liiceanu aminteste de teoria lui Noica privind “fatalismul binelui”: oricum s-ar “deznoda” o situatie, rezultatul nu poate fi decat bun.
“Orice rau se topea si se transforma in opusul lui, daca stiai sa-l privesti cu bunavointa sau cu un alt tip de privire decat judecata comuna” .
Cred in acest fatalism al binelui, pentru ca cele ce se intampla sa aiba un sens.
Uneori mai citesc si non-fictiune, ca sa nu uit complet pe ce lume traiesc. Asa ca am dat peste “Inteligenta esuata. Teoria si practica prostiei” de Jose Antonio Marina, si mi-am dat seama ca mai bine ma limitam la fictiune. Acum am inceput sa am dubii serioase in privinta a ceea ce inseamna inteligenta.
Esecurile inteligentei, dupa autor, sunt nenumarate: incepand de la prejudecata, superstitie, fanatism, care sunt esecuri cognitive, trecand prin cele afective, de limbaj si de vointa, si terminand, la o scara mai larga, cu esecurile societatii. Cartea nu ofera solutii (probabil ca nici nu exista) ci doar urmareste sa arate de ce fiecare din cele enumerate reprezinta un esec.
Concluzia care mi-a placut mie : “Inteligenta esuata naste doua fiice teribile: nefericirea, care poate fi evitata, si rautatea, care adauga, inevitabil, mai multa nefericire nefericirii.”
Am citit “Alexis Zorba”, de Nikos Kazantzakis. As fi vrut sa scriu despre carte cate ceva, dar adevarul e ca am ramas cu un disconfort dupa ce am terminat ultima pagina. E disconfortul celui care a trait prea putin in viata si prea mult in carti. Asa ca asta e tot ce spun: sper sa invat, putin cate putin, sa traiesc mai mult prezentul.
Am vazut si un film-poveste, “Stardust”, care l-a incantat pe copilul din mine. Si un pic si pe adultul care e cam bolnav momentan (sau doar se preface ca sa primeasca atentie).
Maraton de filme in ultimul timp. Am vazut: 21 Grams, The last kiss, Hors de prix si inca unul, al carui titlu nici nu mi-l mai amintesc. Mai am cateva care-si asteapta randul, dintre care cel mai important e Requiem for a dream.
Citesc “Alexis Zorba”, carte de care am auzit intamplator pe un alt blog. Am vazut si filmul, dar a trecut destul de mult timp de atunci ca sa nu-mi strice placerea de a citi.
Incerc sa-mi stabilesc si eu niste directii pentru anul care a inceput, dar pana acum singurul lucru care mi-e clar e ca o sa fie un plin de surprize. Asa ca ce rost are sa stric surprizele facandu-mi planuri?
Pe de alta parte, nici bilantul pe 2008 nu mi l-am facut. Dar stiu ca a fost un an bun, in ciuda aparentelor.
Zilele astea parca nimic nu mai fac in afara de serviciu. Si niste vise care ma ajuta sa stau deasupra.
Uitasm gustul dulce-amarui al angoasei. E placut, intr-un fel ciudat.
Citesc zilele astea, printre picaturi: Filip Florian – Zilele regelui
Ascult:Grand Tourism
