You are currently browsing the category archive for the 'filme' category.
Si pedeapsa? Nu stiu, cea obisnuita. Cea obisnuita? Singuratatea. Singuratatea? Exact. Singuratatea. Nu exista nici o mila?
“Fragi salbatici”
A venit randul lui “Before sunset”. Hmm. Nu mai stiu cand l-am vazut prima oara, dar sigur eram mai romantica pe vremea aia.
In primul rand, Parisul e minunat. Minunat. De-abia astept sa il revad; a doua oara, mi-am promis, in loc sa alerg dintr-un loc in altul la un loc cu gramezi si gramezi de turisti, voi sta prin cafenele, ma voi plimba pe stradute pe unde nu ajung turistii, voi gusta un alt Paris.
Dar, revenind la film, m-am surprins gandindu-ma la cat de tragica e de fapt povestea. Bine, poate exagerez. Dar ma tot trezeam gandindu-ma la a doua zi, la a treia… Ce se intampla apoi? Variantele sunt putine si toate presupun compromisuri si suferinte. Totul iti lasa pana la urma un gust amar: uneori e prea tarziu, realitatea trebuie asumata, maturitatea inseamna si ca nu poti tot avea ce vrei, oamenii cu care te intalnesti in mod autentic sunt exceptia, nu regula, iar cand ii gasesti e bine sa ai grija de ei, nu sa-i tratezi cu “romantisme” hollywoodiene (gen “ne intalnim peste sase luni, dar nu ne stim nici macar numerele de telefon”)… si tot asa.
Totusi… e posibil ca la filmul asta sa se fi uitat doar cinica din mine.
Sfarsitul la ”Before sunrise”: cadre cu locurile prin care au trecut un barbat si o femeie cu cateva ore inainte. Locuri pustii, aproape derizorii (o Viena mai cenusie decat mi-o imaginez eu). Ei nu mai sunt acolo. Dar ceva a ramas, e inca acolo, aproape perceptibil… un ceva, nu un sentiment, nu o stare, i-as spune iubire daca nu ar sari credinta aia din mine care imi spune ca nu aia e iubirea, cel putin nu inca.
Ceva ramane in locurile pe unde trecem iubind. Nu?…
Dar si greseala de a crede ca intorcandu-ma, alaturi de cineva pe care l-am iubit, in locurile pe unde trecuse si iubirea noastra, voi regasi intacta iubirea. Ea, saraca, era. Noi nu mai puteam sa o vedem.
Am citit “Alexis Zorba”, de Nikos Kazantzakis. As fi vrut sa scriu despre carte cate ceva, dar adevarul e ca am ramas cu un disconfort dupa ce am terminat ultima pagina. E disconfortul celui care a trait prea putin in viata si prea mult in carti. Asa ca asta e tot ce spun: sper sa invat, putin cate putin, sa traiesc mai mult prezentul.
Am vazut si un film-poveste, “Stardust”, care l-a incantat pe copilul din mine. Si un pic si pe adultul care e cam bolnav momentan (sau doar se preface ca sa primeasca atentie).
Maraton de filme in ultimul timp. Am vazut: 21 Grams, The last kiss, Hors de prix si inca unul, al carui titlu nici nu mi-l mai amintesc. Mai am cateva care-si asteapta randul, dintre care cel mai important e Requiem for a dream.
Citesc “Alexis Zorba”, carte de care am auzit intamplator pe un alt blog. Am vazut si filmul, dar a trecut destul de mult timp de atunci ca sa nu-mi strice placerea de a citi.
Incerc sa-mi stabilesc si eu niste directii pentru anul care a inceput, dar pana acum singurul lucru care mi-e clar e ca o sa fie un plin de surprize. Asa ca ce rost are sa stric surprizele facandu-mi planuri?
Pe de alta parte, nici bilantul pe 2008 nu mi l-am facut. Dar stiu ca a fost un an bun, in ciuda aparentelor.
Un film care mi-a vorbit despre singuratate si regrete, despre cum putem iesi din infernul greselilor trecute, despre iubire, prietenie si miracole. Mai ales despre miracole. Miracolul de a te uita la un alt om cu adevarat, de a nu-ti fi teama sa-ti urmezi instinctele (chiar si atunci cand sunt ,aparent, impotriva bunului simt comun) . Miracole care ni s-ar intampla si noua daca i-am privi mai des pe ceilalti cu adevarat, daca am avea curajul de a iesi din inertia de zi cu zi, din inertia de a gandi si de a simti ceea ce este mai confortabil, daca nu ne-ar fi teama sa devenim vulnerabili in fata altui om, chiar si cu riscul de a fi raniti…
Multumesc pentru recomandare, mi-a placut mult
