You are currently browsing the category archive for the '"Jurnalul fericirii"-Steinhardt' category.
“Suferinta, unii oameni sunt pregatiti s-o accepte. Dar ii doare ca n-o pot intelege.”
“Numai ca nasterea din apa si din duh preface – fara a o desfiinta – si suferinta in fericire”
Intrebarea obsesiva pe care ne-o punem cand ne copleseste o durere: “De ce?”. De ce asa, de ce acum, de ce eu, de ce nu se termina odata, de ce… Cat e de greu sa te imprietenesti cu suferinta ta, sa nu o percepi ca pe un dusman de care trebuie sa scapi prin orice mijloace, mijloace care de cele mai multe ori nu aduc decat o iluzorie eliberare. Sa stai in fata durerii si sa-i spui: “Inteleg ca trebuie sa fie asa” si apoi sa lasi durerea aia sa-ti intre in inima. In mod paradoxal, cand nu i te mai opui, durerea incepe sa-si piarda treptat din putere, se stinge de la sine.
Contrariul pacatului nu este virtutea, contrariul pacatului este libertatea.(Kierkegaard)
Fraza care sta ca o piatra de hotar la inceputul cresterii mele. Descoperita undeva prin adolescenta, cand mi-a cazut in maini “Jurnalul fericirii” al lui Steinhardt, mi-a revelat pentru prima oara ca Dumnezeu nu este limitare, pedeapsa, amenintare. Credinta care nu este intemeiata pe frica de pedeapsa, ci pe siguranta ca la capatul drumului, sau pe masura ce mergi pe drum, gasesti putin cate putin libertatea. Paradoxul: iti pui singur limite, si in mod ciudat devii liber.
Simone Weil: “Datorita bucuriei, frumusetea lumii ne patrunde in suflet. Datorita durerii, ne patrunde in corp”
Procesul ciudat prin care durerea asumata, de care nu fugi si pe care o lasi sa intre in fiecare celula a corpului tau, se transforma la un moment dat in liniste euforica. Dar numai daca nu fugi. Daca incerci sa o ocolesti, durerea se intoarce la tine din nou si din nou si din nou… pana inveti ce trebuie sa inveti, pana ti se deschid portile care trebuie sa ti se deschida si se inchid cele care trebuie sa ramana inchise.
